Chilli sin carne cu măcinată vegetală, orez și guacamole

Timp de preparare: 25 min

Dificultate: medie

Porții: 4 porții

 

Ingrediente:

  • Măcinată vegetală Verdino 2 buc (680 g)
  • Ceapă albă tocată cuburi – 250 g
  • Ardei gras roșu tocat cuburi – 250 g
  • Ardei iute tăiat rondele – 25 g (1 buc)
  • Fasole roșie la conservă – 200 g
  • Porumb la conservă – 100 g
  • Usturoi – 4 căței
  • Roșii cuburi în bulion – 400 g
  • Sare – 2 g
  • Oregano – 2 g
  • Piper – 2 g
  • Boia dulce – 2 g
  • Chimion – 2 g
  • Pastă de tomate – 50 g
  • Coriandru fresh 20 g
  • Ulei de măsline – 100 ml
  • Supă de legume – 200 ml
  • Chipsuri de porumb (nachos) – 200 g

Guacamole:

  • Avocado – 2 buc
  • Ceapă roșie – 100 g
  • Ardei iute – 20 g
  • Suc de la 1 lime
  • Frunze de mentă – 5 g
  • Frunze de busuioc – 5 g
  • Pătrunjel – 5 g
  • Coriandru – 5 g
  • Sare – 2 g
  • Ulei de măsline – 10 ml

Orez basmati:

  • Ulei de măsline – 50 ml
  • Unt – 20 g
  • Scorțișoară baton – 1 buc
  • Orez sălbatic – 200 g
  • Apă – 400 g
  • Sare – 2 g

 

Preparare:

1. Punem o cratiță la încins cu puțin ulei, la foc mediu. Adăugăm ceapa, usturoiul și sotăm 2 minute până când ceapa devine aurie.
Adăugăm ardeiul și mai sotăm 2 minute, adăugăm măcinata vegetală și amestecăm bine până se desface în bucăți mici, adăugăm roșiile în bulion, pasta de tomate și supă de legume sau apă.
Lăsăm să fiarbă 5 minute ca sosul să ajungă la consistența dorită și putem adăuga condimentele (sare, piper, oregano, boia, chimion) și amestecăm ca toate aromele să se combine între ele.
2. Când preparatul este gata, putem pune fasolea roșie și porumbul, iar la sfârșit presărăm coriandru fresh tocat mărunt.

Guacamole:

3. Într-un bol de inox amestecăm avocado tăiat cuburi cu toate ingredientele de mai sus tocate mărunt și asezonăm după gust cu sare, piper și suc de lime.
4. Servim chilli cu orez și guacamole sau cu chipsuri de porumb.